Despre oameni

Oameni… și oameni

Omul…această făptură minunată lăsată de Dumnezeu, poate fi în căutare de frumos toată viața și poate înțelege esența ei, sau poate să nu vadă și să nu înțeleagă mai nimic…niciodată. Poate să aleagă să facă bine pe tot parcursul călătoriei lui, așa cum poate să aleagă să facă rău. Este doar o opțiune de… alegere.

Cunosc oameni care doar au senzația că au descoperit despre ce este viața, vorbesc mult despre iubire fără să știe să o primească sau să o ofere, împrumută convingerile și ideile altora, pentru că le place să pară exact ceea ce ei știu că nu vor fi niciodată.

Și reușesc pe moment să păcălescă, iar tu le oferi încredere și iubire necondiționată. Dar, în momentul în care nu mai faci ca ei, nu te mai gândești doar la ei, îți permiți să ai grijă puțin și de tine, îndrăznești să te iubești puțin mai mult, scot ceva din interiorul lor…greu de imaginat. Își dau seama că au fost…desconspirați.

Bineînțeles că treaba asta nu le convine. Și devin agresivi, frustrați și foarte răi, foarte neasumați și caută în permanență…vinovați pentru toate neputințele lor. Te fac responsabil pentru toate problemele lor și ești judecat aspru. Ceea ce nu înțeleg acești …oameni, este că problemele tot singuri vor fi nevoiți să și le rezolve. În final, dintr-o relație de așa zisă “prietenie” ieși paranoic, isteric, nebun sau eu mai știu cum. Ei nu își dau seama că toate acuzele care îți sunt aduse, nu fac altceva decât să vorbească despre cum sunt ei cu adevărat. În acest fel își arată frustrările, adevăratul caracter și adevăratele convingeri. Orgoliul unora este atât de puternic, încât le ucide sufletul. Eu numesc orgoliul…boală.
Ești minunat atâta timp cât le-ai servit interesul. Faptele și acțiunile lor ulterioare îți dovedesc exact contrariul a tot ceea ce ai gândit, știut și crezut despre ei. Acești oameni devin niște… glumițe. Și atunci, distrându-te, începi să înveți și să-ți revizuiești atitudinea. Este momentul în care ajungi să le mulțumești pentru că ai mai învățat ceva. Este evident că este nevoie și de ei. Îi ținem lângă noi până ajungem să-i cunoaștem cu adevărat și…în cele din urmă, alegem să îi izolăm. De fapt…ei au ales asta. Poate în felul acesta reușesc să-și pună întrebări reale despre ei, în primul rând. Încă speri că poate sunt capabili de o introspecție severă.

Este frapant că pe acești oameni îi simt de la început, îi intuiesc, le simt vibrația joasă și energia negativă, dar cu toate astea îi țin lângă mine și le acord credit. Bunul simț și educația îmi spun că poate este bine să le ofer o șansă și să încerc pe undeva să-i ajut…să vadă. Aici cred că “greșesc”…sau nu. Încă lucrez cu mine la a-mi oferi ajutorul doar celor care îl merită. În rest…este energie pierdută. Nu puține au fost momentele când un asemenea prototip biped a devenit extrem de…comic. Și nu aș putea să mă privez de o distracție pe cinste. Oamenii…frumoși sau urâți sunt absolut fascinanți!

Nu am fost dintotdeauna așa relaxată în a primi lecții, m-am consumat mult în trecut când întâlneam asemenea personaje. Acum, aceste întâmplări le privesc probabil cu maturitate, cu puțină detașare și cu mult umor. Viața și oamenii care mă iubesc m-au învățat că sunt situații când este bine…să nu mă mai iau atât de în serios. Și să văd în orice rău…o parte bună. Ea chiar există. Și m-am relaxat și pentru că am întâlnit mulți oameni cu adevărat frumoși, care fac să încline balanța spre…ce este cu adevărat frumos și valoros.

Vă îmbrățișez!