Despre oameni

Orgoliu vs Asumare

Viața m-a călit mult in ultimii ani și a fost extrem de generoasă cu mine in materie de întâlniri și nu numai. Mi-a oferit oameni de tot soiul în cale, pentru că era necesar să învăț lecții esențiale. Pentru că era necesar să parcurg etape importante pentru a mă cunoaște și pentru a învăța să mă raportez la oameni. Poate pentru mulți, pare utopic ce scriu eu pe aici. Dar imi place să cred că, luând atitutudine fiecare in colțișorul lui, putem să facem ca acest cuvant să dispară.

Mă uit în urmă cu luciditate și detașare la anumiți indivizi care, din cauza orgoliului bolnăvicios, au ratat cunoștințe importante legate de propria persoană. De dorința de a-i cunoaște pe ceilalți…nici nu poate fi vorba. Cunosc indivizi care au facut mizerii mari altora, colosale și au spus la final…”eu nu am greșit cu nimic”… Indubitabil concluzia tuturor acțiunilor badărănești, este…că ceilalți sunt de vină…Sunt indivizi care în final ajung…marginalizați. Introspecția severă despre care vorbeam in articolul trecut, este foarte greu de realizat și nu poate oricine să facă acest lucru.

Indivizii care nu știu să-și ceară scuze, nu știu să-și ceară iertare, indivizii care nu pot vedea mai departe de propria persoană…sunt dominați și de un egoism desăvârșit…

Cu toate astea, de cele mai multe ori încercăm să-i ajutăm. Ne oferim ajutorul cu multă…iubire, prea multă uneori…

Îmi place să cred că cei mai mulți dintre noi, obișnuim atunci când greșim, să căutăm în primul rând…în noi, pentru a ști ce avem de corectat. Cu condiția să ne pese de noi și de cel din fața noastră in cel mai frumos, profund și real mod. Și cu condiția să avem în posesie…sufletul și mintea. Cu condiția să nu ne raportăm doar la propria persoană. Și nu începem să ne plângem altora despre ce ne-a făcut nu știu cine. Și calci peste orice urmă de orgoliu și chiar cauți mai întâi în tine greșeala, pentru că vrei să…înțelegi. Și încerci să-l faci si pe celălalt să înțeleagă ce a făcut…și îl “atenționezi” să reflecte puțin și asupra faptelor lui. Și…ai multe…așteptări. Te aștepți ca și celălat să fie la fel de deschis și de…asumat în definitiv. Dar…iți dai seama că așteptările tale sunt… moarte, îngropate și cu parastasul de 40 de zile făcut. Sunt indivizi care sunt în stare să se dea cu capul de pereți la propriu din cauza orgoliului, decât să-și asume ceea ce au facut, decât să-și recunoască greșelile. Ei se cred…perfecți și foarte evoluați… Bineînțeles, daca îi “ataci” cu propriile arme…încep să se scuze și să se plângă încontinuu, pentru că sunt și foarte…ipocriți. Sunt indivizi obișnuiți să-ți spună ceva in față atunci când le ești aproape, atunci când le servești interesele și cu totul altceva, atunci când le lovești orgoliul… Personaje duale, personaje labile și handicapate emoțional… Sunt personaje care așa se simt bine în propria piele…în propria fățărnicie și care nici nu vor și nici nu știu să…asculte. Cand se scuză, ajung să se invartă în cerc. Nu mai știu ce să-ți spună, nu mai știu să-și găsească motivul pentru care recurg la anumite acțiuni. Nu mai există fir logic, nu mai există nimic inteligibil. Și îi descoperi și foarte…mincinoși.

Și se încurcă în propriile minciuni. Iși găsesc argumente care se bat cap în cap și sunt invadați de nervozitate excesivă și de răutate. In final…alții sunt de vină… Despre asumare…ce să mai vorbim…Sunt personaje…haioase în definitiv. Dacă încerci să le testezi limitele, ajungi să asiști la o comedie…spumoasă.

Indivizii orgolioși și lipsiți de asumare, atunci cand sunt “încolțiți”, in loc să-și asume ceea ce sunt, preferă să arunce cuvinte grele asupra ta, iți pun munca și tot ceea ce faci la indoială, folosind de cele mai multe ori un vocabular…îndoielnic. Nu sunt capabili să vadă că au ceva de schimbat în străfundurile ființei lor. Nu…ei nu pot face asta…sunt total neputincioși. Orgoliul este mai puternic decât…orice. Le mănâncă și mintea și sufletul. Din cauza orgoliului, ajung să frizeze…prostia. Și-ți dai seama că nu mai vrei să faci nimic pentru ei. Lumea lor este…perfectă…

Aceste specimene haioase răspândite printre noi, nu pot căuta nimic in propria persoană și pentru că se consideră foarte…deștepte. Deși, dacă te lansezi in discuții mai…altfel, constați că sunt reduse la…tăcere.
Pe acești indivizi, merită să-i scuturăm puternic și “să-i punem la zid”. Este esențial să luăm atitudine. De ce? Pentru că ei sunt infiltrați…peste tot, sunt manipulatori puternici și se strecoară perfid in viețile noastre. Mai întâi te admiră, dupa care iși vor canaliza toată energia încercând…să distrugă tot ceea ce faci. Tot binele pe care l-ai facut până atunci, este uitat și negat…În fond, le facem un mare bine făcându-i să-și vadă…lungul nasului. Și dacă se întâmplă să intri în contact cu ei…este bine să-ți iei exact cât ai nevoie din experiență și să mergi mai departe. Nu are rost să-ți mai pierzi timpul prețios cu acești…nimeni.

Știu…pare utopic ce spun eu acum: imaginați-vă cum ar fi, ca pe acești indivizi să-i facem să plece din țară. Să lucrăm la treaba asta permanent. De ce să ne mai dorim noi să plecăm din țara noastră? Să-și dorească să plece ei. Să nu-și mai găsească locul. Să-i facem pe ei să plece și să încercăm să-i aducem înapoi pe cei plecați. Eu nu mai vreau să plec, am renunțat la a-mi mai dori asta. Societatea începe să se trezească ușor ușor și deja îi “taxează” aspru, este doar o chestiune de timp.

Pentru… a vedea cu adevărat, este nevoie de multă deschidere…și de multă cercetare interioară, iar orgoliul… să fie anihilat complet. Și nu vorbesc din cărți, vorbesc…din viață. Să nu uităm că printre noi sunt oameni de o frumusețe și de o autenticitate…aparte. Ei sunt adevarații oameni langă care merită să ne petrecem timpul și a căror vreme este pe cale să vină.

Pe curând!